Tratamentul implantului dentar bazat pe conceptul de osteointegrare este acum un tratament de restaurare larg acceptat pentru pacientii complet si partial edentiali.
In primele zile de utilizare a implanturilor osteointegrate, sunt aplicate doua topografii diferite pe suprafetele implantului:
O suprafata de titan durata minima prelucrata, cum ar fi sistemul Branemark si o suprafata pulverizata cu plasma microporoasa cu titan, cum ar fi sistemul ITI.
In studiile clinice, rata de supravietuire pe termen lung (adica, de pana la 20 de ani) a implanturilor sistemului Branemark a fost de 80-99% si pentru implanturile cu sistem ITI de 88-96 %. Rezultatele clinice de-a lungul deceniilor contribuie la cunoasterea factorilor potentiali care duc la esecul implantului sau la complicatii si la ajutarea deciziei de tratament alternativ.
Au fost analizate retrospectiv cazurile tuturor pacientilor care au primit implanturi dentare tratate cu suprafete pulverizate cu plasma de titan si ale caror proteze au fost stabilite in perioada 1984-1990 la sapte practici particulare. Rata de supravietuire cumulativa, incidenta cumulativa a periimplantitei si rata de proteza fara complicatii au fost calculate cu curbele de supravietuire Kaplan-Meier, iar influenta factorilor asupra ratei de supravietuire a implantului si incidenta periimplantitei au fost determinate de un singur factor in analize univariate si analize multivariate.
Un numar de 223 de implanturi si 106 de proteze au fost aplicate la 92 de pacienti si aproximativ 62% dintre implanturi si pacienti au renuntat la tratamentul lor. Ratele cumulative de supravietuire a implanturilor la 10, 15 si 25 de ani au fost de 97, 4, 95, 4 si, respectiv, 89,8%. O diferenta semnificativa a fost observata in pozitia implantului. Incidentele cumulative ale periimplantitei la 10, 15 si 25 de ani au fost de 15, 3, 21, 0 si, respectiv, 27,9%. Au fost observate diferente semnificative in genul, tipul implantului si latimea mucoasei keratinizate in jurul implantului. Ratele cumulative de supravietuire a protezelor fara complicatii mecanice la 10, 15 si 25 de ani au fost de 74, 9, 68, 8 si, respectiv, 56,4%. Diferenta dintre tipul de proteza a determinat diferente semnificative.
Rata ridicata de abandon in timpul monitorizarii indica dificultatea stabilirii unor prognoze pe termen lung (> 25 ani). Genul, localizarea si largimea mucoasei keratinizate au afectat dezvoltarea periimplantitei, ducand la esecuri tarzii. Supraincarcarile sustinute cu implanturi au fost reparate frecvent. Protezele implantate pe dinti nu sunt recomandate pentru supravietuirea pe termen lung.
