De ce proprietarii de teren din Texas lupta impotriva zidului de frontiera pe care Trump doreste sa-l ridice

Timp de cinci generatii, familia lui Yvette Gaytan a trait pe o bucata de pamant pustie, care se afla langa frontiera dintre SUA si Mexic, unde Donald Trump doreste acum sa construiasca zidul promis in timpul campaniei electorale.

In ciuda pretentiei presedintelui care sustine urgenta indeplinirii promisiunii, femeia in varsta de 37 de ani se simte in perfecta siguranta in sudul Texasului, acolo unde copacii de mesquite se amesteca cu cactusi si unde viata se desfasoara in conditii absolut normale. Aceasta nu vede imigrantii despre care se spune ca isi fac drum, prin apele raului Rio Grande din apropiere sau prin curtea casei sale, pana in America. Nu exista nici contrabandisti la usa ei, de care se presupune ca ar trebui sa se teama.

In schimb, cea mai mare amenintare cu care se confrunta familia sa vine de la un guvern american dornic sa indeplineasca promisiunea de campanie a unui om care catalogheaza in mod regulat imigrantii drept infractori. Ea spune ca guvernul american a solicitat deja permisiunea de a-i supraveghea proprietatea si considera ca acest lucru ii va distruge casa, pe care tatal sau a construit-o. „Intr-un fel, tatal meu a spus intotdeauna ca nu va parasi niciodata acest loc. Si nu a facut-o niciodata. El nu a vrut niciodata sa mearga nicaieri altundeva”, spune ea despre tara in care atat mama, cat si tatal ei au trait cea mai mare parte din viata lor. „Aici a vrut sa ramana. Voia sa fie ingropat in curte”.

Doamna Gaytan se numara printre cei peste 100 de proprietari de teren privat, situat de-a lungul frontierei dintre Statele Unite si Mexic, care spun ca au primit scrisori din partea guvernului american prin care sunt informati ca trebuie sa renunte la parcelele din apropierea granitei, in vederea construirii zidului. Scrisorile sunt primul pas prin care guvernul incearca sa profite de terenul aflat in proprietatea oamenilor. Dar doamna Gaytan, ca multi altii, intentioneaza sa se lupte si nu crede ca ridicarea unui zid este necesara pentru ca SUA sa fie in siguranta.

In timp ce domnul Trump avertizeaza cu privire la traficul de fiinte umane, copiii ei merg adesea pe cont propriu de la casa familiei sale, care a fost construita cu peste 50 de ani in urma, pana la Rio Grande, ca sa pescuiasca pesti-curcubeu, precum si alte specii de pesti originari din acele ape, fara sa se confrunte cu nicio amenintare. Chiar daca presedintele american avertizeaza asupra membrilor bandelor criminale si a „hombres-ilor rai” care trec in SUA, doamna Gaytan isi lasa in continuare poseta in masina peste noapte si nu incuie usa din fata a locuintei. Si nimic rau nu se intampla.

x

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.